Dacă pleci în concediu merită sa o faci așa cum a facut-o poetul Szálinger Balázs, împreună cu soția și cu copilul încă nenăscut. Nu știu cât timp i-a luat organizarea concediului dar făcutul bagajelor a fost cea mai mică parte a pregătirilor. Mult mai mult i-a luat în schimb documentarea, cercetarea în bibliotecă. Concediul pentrecut la Ieșelnița s-a materializat și într-o carte care aduce aminte fie de călătoriile din marginea Bazinului Carpatic ale autorului Margittai Gábor fie de revelațiile tânărului Patrick Leight Fermor.
Am avut ocazia sa lecturez cartea înainte de apariția ei – probabil de asta se menționează și numele meu la sfârșit – și pot să afirm că este singurul text în care nu am găsit nimic de reproșat. Mai mult decât atât, am descoperit aici o serie de întâmplari de care nu am auzit până acum. I-am raspuns că „Este exact cum trebuie să fie!”, dar într-un mod mai profan. Nădăjduiesc sincer că această carte se va traduce, in viitorul nu prea îndepărtat, în limbile română și turcă, astfel și localnicii vor putea afla una alta despre trecutul lor și al regiunii.
Postarea neobișnuită de acum poate fi considerată a fi o recomandare de carte, cu acordul autorului și cu preluarea a 16 fotografii cu Defileul Dunării, așa cum a fost, cum este și cum va fi în viitor acest segment al fluviului.
-
Povestitorul danez Hans Christian Andersen a venit în Ungaria anului 1841 cu vaporul, dinspre sud. Ajuns la Orșova, ca orice călător care venea din Balcani, a trebuit sa rămână zece zile in carantină. „De fapt, pe lumea asta, toți trăim în carantină până când primim permisiunea marii călătorii celeste”, scria destul de firesc pentru condițiile de atunci. A călătorit până la Pesta iar una din cele mai frumoase remarci referitoare la zona defileului a fost „Unii funcționari discutau in latina, dovadă ca deja suntem în Ungaria.”
Sa vorbești latina, da... dar să și discuți?
-
-
Gigi răsfoiește cu interes pozele cu orașul vechi. Se vede în privirea lui că nu ințelege ce naiba am eu în comun cu toată treaba asta, cu Orșova, cu orasul vechi. Cum îi trec fotografiile prin fața enumeră numele străzilor, uneori suspină, îmi arată unde a crescut. Ma gândesc între timp cum o fi să devii din adolescent de mică urbe un locuitor de cartier.
Laolaltă cu toți cunoscuții tai, în același timp.
-
...Decebal era un central european deosebit de simpatic, ieșit din tipar, care s-a opus curentului de occidentalizare și a pierdut. Probabil ar clatina din cap daca ar vedea azi, după 1900 de ani, ce rol a primit în mitologia unui popor. Mitologiile naționale bineînțeles nu reprezinta nici o problema în sine, până la momentul în care se amestecă cu istoria reală. Statuia însă a fost facută de un adevărat idiot, un miliardar, care era atât editorul cât și confidentul lui Ceasusecu. Responsabilul activităților de comerț exterior și mândru de trecutul lui legionar... adica cum sa mă exprim... Garda de Fier. Pe langă asta scria și cărți de istorie, despre mareșalul Antonescu, despre Daci, despre cercetări de piață, despre ce se pricepea în general. In 1994 a scris istoria Românilor, în 1966 istoria adevarată a Românilor. E posibil totuși ca numele lui să rămână păstrat doar de această statuie (bineînteles ca și-a cioplit numele in ea – așa ca nici nu îl mai scriu aici). Din păcate pe domnul ăsta nu îl pot pune alături de tâmpiții noștrii, pentru că după o viață lungă si frumoasă, în casa lui din Palma de Mallorca, și-a înnapoiat sufletul, Dumnezeu știe cui.
-
...Iar odată cu inundarea insulei Ada Kaleh s-a scufundat și echipa de fotbal Beche Veche ce juca în liga regională. Aici jucau doar turcii localnici, dar galeria venea cu bărcile din satele de pe mal. Sponzorii echipei erau fabricile de dulciuri si țigari. În anii ’60, pe Ada Kaleh, a jucat cu echipa locală și echipa Steaua București, care pe atunci se numea CCA. Meci amical. Starurile i-au bătut pe insulari la 9-1. Îsi amintește un jucător localnic al vremii, cum că pe fotografia de echipa făcută atunci – oaspeții - aveau toți în mâini câte un pește mare. In acea zi a jucat și Jenei Imre, spunea că trebuiau să aiba grijă la șuturile puternice să nu trimită mingile in dunăre, că altfel costul meciului de antrenament ar fi fost prea ridicat, dar în final au pierdut doar o singura minge. Când dunărea avea nivelul ridicat mingea ajungea des în apa, dar turcii erau pregatiți cu o barca specială pentru a o recupera.
Am identificat șarpele, era viperă cu corn (Vipera ammodytes), una din speciile cele mai veninoase. Mai bine nici nu înșir ce scenarii ar fi fost posibile. Aici ii zice Vipera cu corn datorită proeminenței de pe cap. În Bazinul Carpatic traiește doar în Banat. Gigi spunea că in Cazane sunt multe vipere, dar decând are această proprietate, adică de 20 de ani, nu a vazut niciuna în curte. Se jura ca s-au și speriat. Venea la pisici, de aia s-a și întors. Este circumspect cu oamenii, s-a retras, chiar și cand il presa Gigi dădea in retragere. Când nu mai avea unde să se retragă atatca puternic și constant, încerca să scape de lopată. Știa exact pe cine ar trebui să muște. Mă gândeam ce dobitoc am fost când l-am gonit prima oară. Credeam că e ceva năpârcă mai mare, încercam să îl gonesc cu piciorul încalțat cu doar un papuc, să îi nimeresc capul. Zsófi s-a ascuns între timp iar acum, după eveniment, zic că am avut mare noroc că nu mi-a vazut ieșirile de masculinitate. Aș avea ce să ascult de la ea vreme bună de acum.
-
Filmul
Trece un tanc peste prun.
Berze clipesc pe coșuri de fum.
Animalele din proximitatea oamenilor nu înțeleg ce face omul.
Gunoi care plutește.
Apa care se apropie de cimitirul de pe malul dunării.
Câte un mormânt profanat, golit. Mormânt inundat, părăsit.
Poarta cimitirului inundată.
Pe strada 10 cm. de apă, o femeie trece cu bicileta prin ea, în drum dinspre servici.
Știe oare care este ultima zi?
De o platforma se descarcă scaune, ghivece cu flori.
În fundal cartier cu parfum nou, răni înca nevindecate de construcție.
Pe locurile caselor de odinioară stive ordonate de cărămizi.
Candelabru demontat, așezat pe mijlocul bisericii.
Macarale care se rotesc triumfător.
Șosea provizorie între orașul nefinalizat si orașul neîntreg.
Camioane mergând în ambele sensuri încărcate cu dulapuri bine ancorate.
Oameni cară printre casele orbite de lipsa tâmplariei.
Zăpada de 3 cm. peste molozul din construcții.
Tata cu doi copii, unul in brațe, se duc să se uite la periferia orașului mort.
Nu știu ce se întamplă fiule.
Mai jos cu câteva sute de km., într-un orașel dunărean, un tată identic, cu doi copii la fel.
Apă tulbure, gunoi, deșeuri, lucruri neobișnuite în fluviu, cu săptamânile, cu lunile.
Gunoi plutitor, copilării plutitoare.
Nu știu ce se întamplă fiule, dar eu știu ca nu e război.
-
-
-
Tradus de A. Gyulai
Cartea:
Balázs Szálinger: Al-Dunai Álom, Editura Magvető 2020. Budapest
.jpg)
