Construcția hidrocentralei Porțile de Fier 1 a schimbat temeinic peisajul, nu numai in amonte ci și în aval, pe Dunăre. Schimbările survenite în amonte sunt o temă mai frecvent abordată, în primul rând datorită insulei Ada Kaleh și a Orșovei, în timp ce schimbările din aval de hidrocentrală primesc atenție considerabil mai puțină. Aici, cel mai cunoscut subiect, este cel legat de insula Șimian, unde s-a încercat mutarea monumentelor și a populației de pe Ada Kaleh. Eșecul reînrădăcinării, de pe Ada Kaleh pe Șimian, era previzibil încă de la început, dar la fel a eșuat si un alt proiect, recultivarea insulei Golu, care aproape a dispărut complet ca urmare a nevoii de pietriș de pe santierul centralei.
 |
| Vedere de lângă turnul funicularului de pe Golu (Foto din colecția maistrului Gyulai Emil) |
Practic nu am știut nimic de existența insulei Golu înainte de a primi de la Gy. Attila planul proiectului de recultivare. Probabil mi-am mai aruncat privirea pestea ea de câteva ori, când studiam hărțile cursului inferior al Dunării, dar nu i-am dat importanță. Oricum insulele de pe segmentul românesc al Dunarii sunt oarecum neglijate pe blogul meu, în primul rând din cauza distanței și a barierelor ligvistice din literatura de profil. În acest caz a trebuit sa pornesc de la zero, ceea ce în același timp poate fi și referire la denumirea turceasca; Çıplak Ada, adica și în turceste înseeamnă insula goala, pustie. Ulterior, obținînd din ce în ce mai multe informații, a devenit limpede că toponimia poate fi legată de pătura de vegetație specifică de pe insulă.
Această postare se concentrază în primul rând pe proiectul din 1982, cu incursiune și în trecutul mai îndepărtat al insulei. Istoria insulei ar merita un articol separat, bunăoară s-au găsit indicii ale existenței oamenilor înca dinainte de răspîndirea agriculturii, din epoca de piatră, până în evul mediu.
Dintre numeroasele aspecte obscure să începem cu denumirea insulei. În legatură cu insula au apărut trei forme de toponimie; Insula Golu, Insula Banului și mai sus amintita Çıplak Ada. Pe planul de recultivare apare Golu, dar în literatura arheologică de specialitate s-a răspândit denumirea Insula Banului. Legat de numele insulei există totuși ceva neclaritate pentru că înainte de construcția hidrocentralei, pe acest segment, existau cel puțin patru insule, din care doar Golu a mai rămas. Să adăugăm insă ca a rămas destul de răvăsită.
 |
| Insula Golu în anul 2015 (sursa) |
Acest grup de insule a fost cândva vecinul din sud al Ada Kalehului, în aval de strâmtoarea Porțile de Fier și de Prigrada. La ieșirea din Porțile de Fier, la Gura Văii, viteza de curgere a apei scade și Dunărea începe să iși depună sedimentele. Formarea insulelor a fost ajutată și de sedimentele cărate cu abundență de pâraiele din văile apropiate, care au format conuri aluvionare în Dunăre, fapt ce îngreuna considerabil și navigația. La Gura Văii, conul aluvionar care strâmtează cursul Dunării, este format de pârâul Jidostița.
Golu, la 1600 de metri de baraj, a rămas "Ultimul Mohican" al grupului de insule ce formau odinioară arhipelagul. Am reușit să obțin o singură imagine cu insulele de dinainte de construcția hidrocentralei. De pe imaginea captată de Forțele Aeriene Britanice, in anul 1944, din păcate lipseste capătul de sus al insulei Golu dar unind cele două imagini găsite se poate vedea bine arhipelagul. Mai mult de atât, se poate stabili și mărimea de atunci a insulelor. Una din ele era despărțită de Golu doar de o ramură îngustă, lângă care era o insulă ceva mai lată, de cca. o jumătate de km., aproape de malul sârbesc.
 |
| Insula Golu (dreapta) și insulele dragate în 1944. Pe celălalt mal conul aluvionar al Jidostiței. |
La nord-vest de cele două se distinge o insulă ceva mai mare. Lungimea acesteia este de cca. un km., adica hidrocentrala a fost practic construita la vârful de sus al acestei insule, deci nu e de mirare că a trebuit săpată. Numele acestor insule au rămas marcate de mâna, pe o hartă topografică a Dunării Inferioare, ca "Serbische Insel" cea apropiată de malul drept al Dunării si "Gura Văii" cea din amonte de Golu. Gura Văii este si numele localității celei mai apropiate de aceasta insulă, pe malul stâng. Tot pe această hartă topografică, la Sip, este marcat km 943 la vârful insulei de sus, locul unde se va construi mai târziu hidrocentrala.
 |
| Hidrocentrala Porțile de Fier I s-a construit la stânga vârfului insulei. |
Fără să aprofndez trecutul insulei Golu, e important să pomenesc de existența fortului roman Transdiana, cu patru turnuri, la vârful din amonte al insulei, care se presupune că a fost folosit ca cetate în perioada bizantină și apoi și în evul mediu. În perioada luptelor cu turcii, Luigi Fernando Marsigli a întrerpins cercetări amănunțite în regiune, și el a fost cel care a făcut legatura între rămășițele celor patru turnuri și Podul lui Traian. Pe fișa lui cu nr. XIV și pe o hartă militară a Munteniei din 1790 apare Transdiana, ceea ce înseamnă că și atunci putea fi vorba de niste ruine însemnate. Înalțimea pereților ajunge și azi până pe la 1,5 - 2 metri. Importanța strategică e dată de faptul că apăra de la nord punctul de trecere de la Severin, unde, pe vremea Romanilor, era podul împăratului Traian.
 |
| Insula Banului și zona acesteia pe o harta foarte detaliată întocmita de Marsigli în jurul anului 1700. (sursa) |
La sud-est cetatea era mărginită de un șanț adânc, cu scop de apărare, umplut cu apa Dunării. În zilele noastre cetatea se poate recunoaște după un stâlp electric mare iar în sanț avem un turn urias din beton. Înainte de construcția hidrocentralei, insula a fost temeinic excavata dpdv. arehologic . Este foarte plauzibil să credem că insula nu a împărtășit soarta celorlalte trei insule dispărute și datorită sarcinii arheologice importante. Bunăoară arheologii au descoperit pe insulă așezări din epoca de piatră târzie (cca. 9500 de ani), neolitic si epoca timpurie a fierului ceea ce indică în același timp și perioada în care bazinul hidrografic al Dunării permitea locuirea permanentă. Importanța așezării din epoca fierului este evidentiată și de faptul că unul din stabilimentele culturii Halstatt, din epoca timpurie a fierului, a primit numele de grupul Insula Banului.
 |
| Funicularul pentru moloz dintre insula Golu (stânga) și fabrica de ciment de la Gura Văii. (sursa: Turnu-Severin de altădată) |
În vara anului 1966 au sosit constructorii pe insulă. Sarcina lor era să construiască o pistă din cabluri, de 450 de metri lungime, care să lege insula de fabrica de ciment de pe malul românesc, cu care materialul insulei putea fi transferat mai usor pentru prelucrare.
"De la Porțile de Fier până la Turnu-Severin sunt patru insule în albia fluviului: Cirkiste imediat lânga palpanșele de la Sârbi, la doi km. Golu - teritoriu românesc, mai jos Konaku și Pupaza.
Plasa metalica și cablurile funicularului împreună cu vagoneții sunt suspendați pe două turnuri uriașe din beton. Pe malul stâng, cu fundație de mulți metri, avem unul din turnuri, celălalt turn de susținere este pe Golu.Așa cum o spune și numele, insula este goala, pustie. Doar nisip și pietriș cu doar câteva salcii prinse în partea de sud.Reciful probabil a fost în responsabilitatea guvernatorului Timișoarei, un fel de loc de pază a graniței, de asta mai este cunoscută și ca Insula Banului. Al doilea turn de beton a fost înplantat în acest umăr de pietriș reprezentat de insulă.Acest funicular face un pod cu o deschidere de peste jumătate de km (puține mai sunt cu așa anvergură în Europa) iar covorul de plasă are 22 metri lățime cu 31 de cabluri transversale ce formează un caroiaj de fix un hectar deasupra fluviului.Toată această structură gigant a fost construită să protejeze navigația internațională în cei șapte ani în care se va clădi hidrocentrala. Nu cumva să aibă loc o nenorocire de la o piatră sau un vagonet care ar putea să cadă.Zi și noapte, de la agregatele de pe Insula Banului, vagoneții de 1.5 metri cubi, cară pietriș și nisip la fabrica de ciment de pe mal. S-au și format pe malul Dunării trei movile cât munții, care doar ele ar putea bloca Dunărea. Chiar asta se va întâmpla. Până se construiește hidrocentrala o să se consume insula. Va ramâne doar o pojghiță subțire din ea. După îndepărtarea stratului de 3 metri de pietriș se va ajunge la o ruină de cetate romană. Apoi în 1972, pe ce a mai rămas din insulă, se vor întreprinde săpături arheologice asupra ruinelor ce au avut răbdare 2000 de ani. (Romániai Magyar Szó - Előre 1968. noiembrie 11.)
Prin dragarea celor trei insule din aval s-au realizat două ținte. S-a curățat albia de obstacolele nedorite și s-a asigurat necesarul de pietriș pentru șantier. Extracția de nisip și pietriș a avut loc chiar și în detrimentul sarcinii arheologice existente. S-au înființat în total trei cariere. Una în interiorul insulei, în vecinătatea ruinelor romane, dincolo de șanțul cetății. Două pe mijlocul insulei, acestea s-au umplut mai târziu cu apa Dunării. Sterilul extras a fost stocat pe vârful de jos al insulei, îngropând astfel straturile cu sarcină arheologică existentă. La acea vreme, cca. 1986-1972, insula într-adevăr și-a justificat denumirea de ”Golu” având în vedere peisajul sterp lăsat în urma minării suprafeței.
 |
| Planul insulei Golu la 1982. (sursa: Turnu-Severin de altădată) |
La cca. 10 ani de la construția hidrocentralei s-a schițat un plan de recultivare a insulei Golu. Conform planului s-a prevăzut un muzeu în aer liber, o colonie artistică și un strand dar desenul are două aspecte interesante. Pe de o parte, pe plan, apar contururile reliefului de dinainte de santier în condițiile în care aceste reliefuri deja erau negative ca urmare a extracției, adică trebuiau să apară scobituri. Totodată interesantă este și plasarea ștrandului. Practic acesta este o groapă de carieră, umplută cu apa Dunării, dar desenată într-un loc unde azi nici măcar nu avem această groapă. Nu apar pe desen nici cariera făcută lângă cetate, nici cele două gropi din mijlocul insulei. Nu e greu să presupunem că acest plan a fost desenat înainte de începerea șantierului, chiar dacă este datat cu 1982.
 |
| Capătul de sus al insulei Golu, cu ruinele cetății. (sursa: Turnu-Severin de altădată) |
Dacă s-ar fi materializat acest plan ar fi luat ființă o mică insulă stațiune fix la poalele barajului. În centru ar fi avut un bazin strand, pt. copii și pt. adulți, cu cabine de duș, garderobe, cu deschidere spre malul Românesc. Confortul ar fi fost asigurat de un club, locuri de cazare, restaurant și punct de împrumut accesorii pentru îmbăiere. La capătul din sud-est era prevazută o livadă iar la celălalt capăt, la ruine, un muzeu în aer liber și colonie artistică. Pe plan nu avem însă prevazut un debarcader. Din cauza costurilor uriașe de operare a funicularului e greu de crezut că acesta s-ar fi modificat pentru transport persoane. Bunăoară acest funicluar a fost demontat deja în 1978.
 |
| Ștrand în groapa rămasă după exploatarea carierei de moloz. (sursa: Turnu-Severin de altădată) |
Pe dealul de la Gura Văii tronează o vilă. A fost construită pentru Ceaușescu, cu vedere la Dunăre, de unde se putea observa întreaga investiție grandioasă și oferă o priveliște deosebită asupra insulei folosită cândva pentru extracție de pietriș. Vila a fost construită ca loc de întâlnire cu liderul Iugoslav Tito, când acesta venea să încheie acordurile cu privire la șantierul hidrocentralei. După încheierea lucrărilor Ceaușescu nu a mai venit niciodată aici. Atenția a fost distribuită în alte direcții. Cum turcii de pe Ada Kaleh nu au primit curent gratis toată viața în urma promisiunii la relocare, tot așa, și din planul de înființare a stațiunii de pe insula Golu, nu s-a mai ales nimic. Până la mijlocul anilor 1990 a rămas o zona militară de graniță, un fel de pământul nimănui la hotarul dintre două țări. În general doar pescarii mai curajoși se mai aventurau, câțiva localnici își mai duceau porcii acolo, unde îi creșteau în semi sălbăticie, și toamna îi recuperau pentru tăiat. În urma cu 15-20 de ani era populată și de mulți iepuri, probabil iepuri de casă sălbăticiți. Pădurea recucerește încet încet insula goală.
Mulțumiri lui Attila Gyulai pentru ajutor și traducere!
.jpg)
