Chiar n-a văzut nimeni când s-a rupt stânca Babacaia?

Stânca Babacaia la 1963, forografie făcuă dinspre partea de nord-est (Fortepan / Nándor Drobni)

IN ENGLISH

MAGYARUL

Stânca Babacaia este parte dintre cele mai marcante peisaje dunărene. Voit nu o numesc insulă, pentru că se deosebește deplin de imaginea generală creata insulelor dunărene. Dar atunci ce este? Este un grind? Este o stâncă? La urma urmei nici nu contează, ceea ce contează mai mult este că mulțumită poziției sale speciale dispune de o bine documentată arhivă de imagini, unele chiar cu mult dinainte de apariția tehnicii fotografice. Dacă ne apucăm să analizăm în ordine cronologică imaginile cu stânca putem observa un fapt interesant. Parcă în prezent ea pare mai scundă și mai puțin groasă. Prima remarcă se explică ușor prin ridicarea nivelului apei odată cu construcția hidrocentralei Porțile de Fier I., Dunărea a acoperit „trena” din sudul grindului, dar ce s-a întâmplat cu masa principală a stâncii, care în trecut se prezenta cu capătul despicat în două vârfuri din care azi se mai vede doar unul?

Stânca Babacaia fotografiată de la Coronini (cetatea Sf. László), adică de la est.

În mare parte inofensiv (citez titlul volumului lui Douglas Adams din 1992) – puteau spune navigatorii despre stânca Babacaia. Se prezintă ca un deget aratător ridicat deasupra apei, care atrage de departe atenția asupra pericolului la care pot fi supuse ambarcațiunile (44.672954, 21.677079). Sunt, adică mai bine zis erau, grinduri incomparabil mai pericuolase pe Dunăre, ascunse direct sub luciul apei, dar acestea au fost desființate, împreună cu multe altele, de destul de drastica reglementare regională a albiei fluviului. Stânca Babacaia, împreună cu ruina cetății Sf. László și cu ceva mai bine păstrata cetate Golubovăț păzesc în trei acest segment al Dunării, unde din ambele maluri se înalță dealuri direct din fluviu. Aceste repere de lângă Babacaia ajută la identificarea exactă a situației, bunăoară stânca este în fluviu, se poate naviga de jur îmrejurul ei și din această cauză imaginile cu aceasta sunt executate din varii direcții. Pe unele imagini poate apărea și cu reflexie în luciul apei, multiplicând senzația de distorsiune în spațiu.

Vârful actual, singular, al stâncii Babacaia, fotografiat din partea de est.

Masa calcaroasă a singuraticei stânci Babacaia s-a transformat din sedimentele acumulate în marea jurasică în rocă carbonatică. Dimensiunea ei trebuie să fi fost inițial mult mai mare dar a fost îmbrățisată de Dunăre și a fost supusă forțelor externe ale vântului, ale apelor pluviale, ale procesului de îngheț/dezgheț, și astfel suprafața calcaroasă s-a corodat în timp. Literatura care face referire la stâncă menționează în general că în perioada romană sau turcă putea găzdui un turn de veghe, dar este mai degrabă neverosimil întrucât militarilor postați aici ar fi trebuit să li se asigure constant proviziile. Locul nu dispune nici măcar de apă curată, dar mai presus de asta, din cauza dimensiunii reduse, stânca ar fi devenit mai degrabă închsioare pentru ei. Suprafața actuală se încadrează aproximativ într-un cerc cu diametrul de 15 metri, în funcție de nivelul apei, suprafață care înainte de înființarea lacului de acumulare varia puternic. La nivel scăzut al apei, la sud de stânca principală, adică în direcția sensului de curgere a fluviului, se prezenta un mal de piatră unde se putea debarca foarte ușor, mai mult decât atât, conform imaginilor vremii, se înrădăcinaseră o serie de arbuști, dar cel mai probabil aceștia erau nevoiți să existe în condiții deosebit de vitrege. 

Ruptura proaspătă fotografiată dinspre nord.

Babacaia  se poate escalada cel mai usor din partea din vest, aici avem cea mai domoală pantă, dar și aici înclinarea este de minim 60 grade, față de partea nordică și estică unde stânca iese aproape vertical din Dunăre. Aceste două fațete ale stâncii se disting însă cu usirință. Partea dinspre est este afectată de intemperii, acoperită de pete, în mai multe locuri s-au înrădăcinat mușchi și licheni în timp ce partea de nord pare aproape netedă prin comparație. Din punct de vedere geologic vedem aici rocă proaspătă, ceea ce dezvăluie evident o suprafață de rupere recentă, unde forțele externe încă nu au reușit să își lase amprenta. Starea geologică indică evident prăbușirea recentă a stâncii, ceea ce este evidențiat și de imaginile pe care le avem la dispoziție. Existența vârfului bifurcat al stâncii Babacaia este evidentă și până pe la mijlocul secolului XX. În pofida faptului ca este un secol destul de bine documentat și chiar mai mult de atât, construcția hidorcentralei a concentrat o atenție deosebită în zonă, nu am putut afla când și de ce a dispărut coloana nordică a stâncii.

Stânca Babacai cu mitră, fotografiată din partea de sud. Kajtor I./MTI

Cert este că, în luna august a anului 1969, cele două vârfuri ale Babacaiei încă au putut fi fotografiate de Kajtor I. iar imaginea a putut fi publicată în Buletinul Hidrologic. Pare plauzibil ca stânca să se fi prăbușit în lacul de acumulare deja existent. Din păcate nu am putut descoperi când s-a întâmplat asta. În prima imagine, cea din 1963, se poate bănui deja o crăpătură lată, între vârful bifurcat si până la bază. Posibil că celălalt vârf să se fi surpat din cauza lucrărilor de la hidrocentrală, ori din cauza ridicării nivelului apei, ori din cauza înghețului, eventual niște turiști neatenți s-au aventurat prea mult pe el, ori cine știe, cineva a dorit sa cioplească și aici figura unui dac. Cineva trebuie să fi observat totuși… mai ales că pe unul din vârfuri era si panou de semnalizare pentru navigație. În orice caz există speranță că s-a documentat surparea și în articolele de presă din limba românâ și undeva, cineva, cândva, va da peste această informație nu prea importantă.

Mulțumiri lui Attila Gyulai pentru ajutor și traducere!